România reciclează de opt ani doar 14% din deșeurile municipale

România nu a reușit să crească în ultimii opt ani gradul de reciclare, se arată într-un studiu Ernst &Young.

Țintele impuse de Uniunea Europeană în domeniul reciclării deșeurilor, încă din 2008, impun ca până la data de 31 decembrie 2020, statele UE să atingă, cel puțin pentru deșeurile de hârtie, metal, plastic și sticlă provenind din deșeurile municipale, un nivel de pregătire pentru reutilizare și reciclare de minimum 50% din cantitatea totală de deșeuri generate.

”Cu toate acestea, conform Eurostat, România a înregistrat în anul 2017 o rată foarte scăzută de reciclare a deșeurilor municipale de doar 14% (7% din reciclarea materialelor și 7% din compostare), cu doar un procent în plus față de anul 2010”, spun oficialii EY.

”Ținând cont că eliminarea deșeurilor la groapa de gunoi ar trebui să reprezinte ultima alternativă de gestionare a deșeurilor, este alarmant că rata acesteia a ajuns până la 70%, în timp ce rata de reciclare stagnează de mai bine de 8 ani”, spun ei.

”Deja există majoritatea ingredientelor (legale – n.r.) necesare evoluției sistemului de colectare și reciclare a deșeurilor în România. Cadrul legal a fost completat cu instrumentele necesare, rămâne de văzut dacă aceste ultime clarificări sunt suficiente pentru ca România să pornească pe o traiectorie ascendentă în domeniul reciclării…În cazul nerespectării obligațiilor asumate, Curtea de Justiție a Uniunii Europene poate impune României plata unei sume forfetare ce depășește 1 milion euro plus penalități pentru fiecare zi de întârziere”, se mai arată în studiu.

Sursă:nwww.energynomics.ro

Articole similare

Meniu